Sinuciderea „egoistă” a lui Robin Williams sau când râsetele nu vindecă DEPRESIA

Sfârșitul trist al omului care a dăruit lumii râsul aduce în discuție o problemă care nu ține de granițe, faimă, avere, ci de o suferință interioară atât de puternică, încât să înfrângă instinctul primar de supraviețuire. Și de felul în care ceilalți oameni, robust alcătuiți, ignoră adesea durerea unor ființe fragile, însă nu mai puțin prețioase. La nivel mondial, depresia reprezintă o cauză importantă a mortalității, susțin experții OMS, iar datele statistice arată că, în România, incidența aceste boli este de 1.041 de persoane la 100.000 de locuitori, țara noastră aflându-se pe locul 5 într-un top european al depresiei.

Un cuvânt pe care îl folosim atât de des, vorbind despre tristeți mici și dureri mari, deopotrivă, încât și-a pierdut din semnificație. Dean Burnett, doctor în neuroștiințe, a scris în „The Guardian” că depresia, ca boală „ar merită o denumire diferită. În prezent, termenul „deprimat” se aplică atât oamenilor care se simt un pic triști, cât și celor care suferă de o tulburare invalidantă. Asta înseamnă că oamenii expediază de multe ori depresia, drept o preocupare minoră, trivială. În fond, toată lumea se deprimă puțin din când în când. „Oare de ce se plâng acești oameni atât de mult?~”, a scris Burnett, în articolul intitulat „Moartea lui Robin Williams: o dovadă că sinuciderea și depresia nu sunt egoiste”.

Depresia – „o ceață fără sens în care nu mai simți nimic despre nimic”

După vestea că actorul în vârstă de 63 de ani s-a sinucis, în presa internațională au apărut mărturii ale celor pentru care depresia nu este nicidecum o preocupare minoră, ci o realitate copleșitoare.

„Pentru început aș vrea să spun că nu mai este vorba despre negativitate sau tristețe, este mai mult această ceață detașată, lipsită de sens, în care nu mai poți simți nimic despre nimic – nici despre lucrurile pe care le iubești, chiar amuzante- și ești oribil de plictisit și singur, dar, din moment ce ți-ai pierdut abilitatea de a relaționa cu lucrurile care te-ar face să te simți mai puțin plictisit și mai puțin singur, ești prins în vidul plictisitor, însingurat și lipsit de sens, fără ca nimic să te distragă”, scria, anul trecut, pe blog Allie Brosh, a cărei mărturie a fost preluată acum de Business Insider. La rândul său, publicista Sandra Charon, care suferă de depresie majoră, se întreabă dacă va suferi în tăcere în următorii ani, doar pentru a realiza, la 60 de ani, că intensitatea durerii de a se preface în fața celor din jur că este în regulă o va determina să își curme viața, așa cum a făcut-o Robin Williams.

„Vă dați seama cât de gravă trebuie să fie suferința unui om ca să-i anihileze instinctul primar de supraviețuire?”

Andreea Enache, director al Centrului Medical Bellanima si psiholog clinician, este specializată în tratarea depresiei. Potrivit ei, sinuciderea nu poate fi catalogată drept un act egoist, așa cum susțin unele voci. „Un act poate fi considerat egoist doar în măsura în care este și voluntar. Sinuciderea, însă, este un gest la care cineva recurge din disperare, sub presiunea unei suferințe psihice inimaginabile. Ea nu este o alegere, ci o declarație definitivă de neputință de a mai face față depresiei. Oamenii care judecă o persoană când face un astfel de gest final sunt cumva în poziția unui „€œchef” de restaurant de 5 stele care acuza un copil din Somalia că a furat un colț de pâine. În afară de cei care, din fericire, nu au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă să suferi de depresie, sunt și alte persoane, care suferă, însă condamnă categoric astfel de gesturi tocmai pentru a ține sub control propriile tendințe și impulsuri auto-agresive”, a declarat psihologul pentru gândul.

Și Anca Munteanu, președintele Asociației Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup și de Familie crede că cei care recurg la un astfel de gest au o „suferință intimă, care nu poate fi contrabalansată în niciun fel. Starea depresivă face ca pierdrea pe care o suferim în adâncul nostru să copleșească toate lucrurile pe care le avem. Vă dați seama cât de gravă trebuie să fie suferința unui om ca să-i anihileze instinctul primar de supraviețuire?”, spune psihologul.

„Fericirea nu ține de cât și ce ai, ci de ceea ce ești”

Adesea, celor din jur li se pare de neînțeles ca o persoană să se sinucidă, atâta vreme cât, aparent, viața îi oferise tot ce își dorea. „Sunt unii care spun: Dacă aș fi avut eu talentul și succesul lui Robin Williams, nu m-aș fi sinucis niciodată. Succesul, posesiunile nu te feresc de depresie. De aceea, sinuciderile sunt întâlnite la toate categoriile sociale”, spune Anca Munteanu. De aceeași părere este și Andreea Enache. „Astfel judecăți de valoare nu fac decât să confirme cât de superficiali suntem, în general, în felul în care îi evaluăm pe ceilalți. Lucrul cel mai de preț în viață cred că este capacitatea de a fi fericiți. Iar fericirea nu ține de cât și ce ai, ci de ceea ce ești și cât de mult structura ta psihică îți permite să îți găsești bucuria și echilibrul dincolo de diverse reușite sau dezamăgiri, dincolo de un context sau altul. Multe studii arată faptul că abilitatea de a fi fericiți este oarecum independentă de nivelul socio-economic și educațional”, susține ea.

Andreea Enache spune că reacțiile celor care se simt furioși pe cei care se sinucid seunt explicabile. „Oamenii se apăra pe ei înșiși de cel puțin două lucruri în aceste situații: de propriile incertitudini existențiale și de gesturile care le contrazic sistemele de valori asumate conștient. Unii se apăra chiar și de suferința produsă de pierderea cuiva drag. Furia este un sentiment mai ușor de suportat decât disperarea”.

Țările cu cea mai ridicată incidență a depresiei

În SUA, țară în care se înregisrează cea mai mare rată a depresiei la nivel mondial, incidența acestei boli este de 1.455 de persoane la 100.000 de locuitori. Pe locul doi în acest clasament se află Nepalul, unde incidența depresiei este de 1.424 de persoane la 100.000 de locuitori, pe locul trei se află Timorul de Est – 1.404 de persoane la 100.000 de locuitori, pe locul patru se află Bangladeshul – 1.401 de persoane la 100.000 de locuitori, iar pe locul cinci se află India – 1.400 de persoane la 100.000 de locuitori.

La polul opus se află Japonia – 531 de persoane la 100.000 de locuitori, Spania – 620 de persoane la 100.000 de locuitori, Grecia – 632 de persoane la 100.000 de locuitori, Coasta de Fildeș – 714 de persoane la 100.000 de locuitori, Portugalia – 721 de persoane la 100.000 de locuitori și Uganda – 722 de persoane la 100.000 de locuitori.

La nivel european Belgia ocupă primul loc în topul țărilor depresive – 1.244 de persoane la 100.000 de locuitori, urmată de Franța – 1.234 de persoane la 100.000 de locuitori, Danemarca – 1.110 de persoane la 100.000 de locuitori, Luxemburg – 1.100 de persoane la 100.000 de locuitori și România – 1.042 de persoane la 100.000 de locuitori.

Statisticile OMS arată că incidența depresiei este mai rar întâlnită în Spania – 621 de persoane la 100.000 de locuitori, Grecia – 632 de persoane la 100.000 de locuitori, Italia – 776 de persoane la 100.000 de locuitori, Ungaria – de persoane la 100.000 de locuitori și Noua Zeelandă – 851 de persoane la 100.000 de locuitori.

„Trebuie să acceptăm realitatea dureroasă că iubirea noastră nu îl va salva pe cel aflat în depresie”

Potrivit psihologului Andreea Enache, apropiații unei persoane care suferă de depresie trebuie să îi înțeleagă trăirile și să le accepte ca fiind reale. „Dacă cineva spune că își dorește să moară, cel mai probabil asta este exact ceea ce simte în acel moment. Minimizarea și negarea sunt două atitudini care nu au ce caută în relația cu un depresiv. În al doilea rând, trebuie să acceptăm realitatea dureroasă că iubirea noastră nu îl va salva pe cel aflat în depresie; că cel mai bun lucru este să îl motivăm pe cel drag să accepte ajutorul specializat din partea unui psiholog, psihoterapeut sau medic psihiatru. Tendința de a rezolvă pe cont propriu, învinovățirea celuilalt pentru că nu mai este așa cum era, furia la adresă neputinței lui, toate acestea nu fac decât să înrăutățească situația. Depresia ar trebui considerată o urgență medicală de cei din anturajul și/sau familia unei persoane aflate în suferința.