Fostul director Radet, achitat după ce primise 8 ani de închisoare

Fostul director Radet, achitat după ce primise 8 ani de închisoare
Publicat: 09/02/2016, 15:47

Conform sentinței, fostul director RADET Ion Voicu a fost achitat, după ce inițial a primit o sentință de opt ani de închisoare.

Totodată, magistrații Curții de Apel au dat sentințe mai mici pentru alți doi directori RADET.

Lui Dan Mavrodin, fost director RADET, instanța a decis să îi reducă pedeapsa de la nouă ani, la șase ani de închisoare. În cazul lui Daniel Ovidiu Gărduș, fost director de exploatare și mentenanță al RADET, instanța a redus pedeapsa de la șapte ani, la patru ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului DNA, în februarie 2013, Ion Voicu și Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET București, au pretins, „cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăți comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET București o datora societății respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate”.

Procurorii DNA au mai arătat că, ulterior, procentul cerut a fost micșorat la 4%, stabilindu-se ca tranșele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă, după efectuarea plăților. „În baza acestei înțelegeri, în perioada 13 februarie – 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranșe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion”, a mai arătat DNA.

Potrivit anchetatorilor, la 25 februarie 2013, Ovidiu Daniel Gărduș a primit de la reprezentantul aceleiași firme 5.000 lei, „ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate”.

La 22 ianuarie 2013, Gărduș a primit încă 50.000 lei, prin intermediul aceleiași persoane, „de la reprezentantul altei societăți comerciale care avea contracte cu RADET București, după ce, anterior condiționase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani”.

„În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, învinuitul Gărduș Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care învinuitul împreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013. Deși cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza inițierii prezentei anchete penale”, a mai afirmat DNA.

În 22 martie 2013, anchetatorii au făcut percheziții la RADET și la sediile unor firme, printre care și societatea de construcții Erbașu, precum și la locuințele unor persoane din București, Ilfov și Giurgiu. Atunci au fost ridicate contracte, documente de plată, facturi și devize de lucrări și sume de bani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Matei Dima, la un pas de căsătorie. Bromania are planuri mari
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Temperaturile ridicate cresc prețul mâncării, constată un studiu