Domnule Președinte ErdoÄŸan, yalancının mumu yatsıya kadar yanar

Domnule Președinte ErdoÄŸan, yalancının mumu yatsıya kadar yanar
Publicat: 10/01/2016, 21:59

Turcia a devenit o mare pușcărie a presei.

Jurnaliștii și cititorii lor au ieșit din nou în stradă, la Istanbul și la Ankara. De ani de zile, aceeași prigoană turbată – presiuni politice, asasinate, încarcerări, convocări în fața procurorilor pentru acuzații de trădare națională (în traducere: critică la adresa Puterii), cenzură, concedieri.

(Toate acestea vor înceta odată cu schimbarea Constituției. Turcia va ajunge, de jure, o republică prezidențială, iar presa – câtă va mai exista – va fi aliniată la ordin).

Cu o seninătate dezarmantă, Președintele a emis astăzi un comunicat solemn, de Ziua Jurnaliștilor turci, referindu-se la libertatea și independența presei ca la valori fundamentale ale democrației.

De fapt, din 2014, de la începutul mandatului său prezindențial, se jurase: „Nicăieri în lume presa nu este la fel de liberă ca în Turcia”. La fel de liberă e doar – potrivit organizațiilor internaționale – în China, Egipt, Iran și Eritreea.

Există un proverb turcesc care sună cam așa: yalancinin mumu yatsiya kadar yanar – candela mincinosului luminează până la apusul soarelui.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația