PSD trimite PNL înapoi la comisii cu legea alegerii primarilor în două tururi. Tăriceanu dă o mână de ajutor: „Am constatat nulitatea rapoartelor”

PSD trimite PNL înapoi la comisii cu legea alegerii primarilor în două tururi. Tăriceanu dă o mână de ajutor: „Am constatat nulitatea rapoartelor

În timp ce liberalii cer procedură de urgență pentru modificarea legii electorale astfel încât primarii să fie aleși în două tururi de scrutin, PSD și aliații săi, UNPR și ALDE, au impus în Biroul Permanent al Senatului, refacerea procesului legislativ, motivând că nu comisiile juridice și de administrație trebuiau să dea aviz, ci comisia pentru Cod electoral.

„Am constatat nulitatea acestor rapoarte și procesul legislativ trebuie să pornească de la zero. Astăzi (luni -n.r.) am hotărât cu majoritate de voturi ca propunerile legislative să fie de data aceasta trimise în mod corect și legal Comisiei de administrație publică, Comisiei juridice și Comisiei pentru constituționalitate, care au fost chemate să întocmească rapoartele. În măsura în care primim rapoartele, vom introduce această dezbatere pe ordinea de zi”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ședința Biroului Permanent.

El a mai spus că raportul anterior al Comisiei juridice este nul pentru că aceasta nu era abilitată să se pronunțe pe acest subiect, ci Comisia de cod electoral.

„Decizia a fost luată pe baza unor considerente de natură juridică. Rapoartele Comisiei juridice și Comisiei de administrație publică au fost făcute în perioada în care Comisia de cod electoral, singura abilitată să discute propunerile electorale, funcționa. Comisia de cod electoral și-a încetat activitatea la finele anului, în 30 decembrie 2015, iar rapoartele comisiilor de specialitate au fost făcute în perioada în care activitatea comisiei era încă validă, reglementată”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat de ce BP nu a trimis această propunere la Comisia de cod electoral inițial, Tăriceanu a spus că PNL ar fi trebuit să facă solicitare de desesizare a comisiilor de specialitate și de trimitere a proiectului la Comisia de cod electoral.

„În momentul în care au fost sesizate comisiile și ele au început să lucreze pe marginea proiectului de lege, în mod normal ar fi trebuit să facă solicitare să se desesizeze, să atragă atenția că este Comisia de cod electoral, care este singura abilitată să discute acest proiect de lege, lucru pe care nu l-au făcut și a trebuit să constatăm astăzi, cu o anumită întârziere, acest lucru”, a spus președintele Senatului.

PNL: Vor să tragă de timp

„Singura logică pentru care inventează astfel de șmecherii este că vor să tragă de timp. Scopul lor este să prelungească, să țină în comisii până în aprilie-mai și după vot să spună că este prea târziu să se aplice”, a declarat pentru gândul senatorul PNL, Cristian Bodea, apreciind că decizia luată astăzi reprezintă „un abuz de putere”.

El a precizat că liberalii vor cere suplimentarea ordinii de zi pentru o decizie în cazul proiectului de modificare a legii în sensul alegerii primarilor în două tururi.

PSD și UNPR au semnat săptămâna trecută un protocol de colaborare în care specifică negru pe alb că cele două partide „resping categoric” modificarea legii electorale în acest an. ALDE s-a poziționat în aceeași linie cu PSD și UNPR. „Modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată. Anul trecut, când s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic în care cele două partide, PSD și PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului în favoarea lor. Trebuie să existe o stabilitate legislativă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Știre în curs de actualizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția