Dragnea le-a cerut social-democraților să-și retragă semnătura de pe legea PNL privind prevenția

Dragnea le-a cerut social-democraților să-și retragă semnătura de pe legea PNL privind prevenția
Publicat: 08/02/2016, 19:33

„Mie mi se pare ceva îngrozitor, ceva care nu putea să se nască decât în mințile unor oameni care nu au niciun fel de aplecare către cetățeni, către suferință. Dincolo de concept, nu poți să te gândești că un om trebuie fi pedepsit financiar pentru că nu a participat la o campanie de prevenție. Trebuie să te gândești cum faci ca această campanie de prevenție, care înseamnă educație pentru sănătate, să fie din ce în ce mai eficientă”, a declarat Liviu Dragnea.

El și-a exprimat dezacordul și față de înființarea unei noi agenții, care va fi, în opinia sa, doar „o nouă structură, care va devein iar consumatoare de bani publici”.

Propunerea legislativă a PNL privind introducerea unui program național de prevenție în sănătate este semnată de 128 de parlamentari, printre care se numără și cinci deputați PSD: Cioată Cezar, Dumitrache Ileana Cristina, Nassar Rodica, Nichita Cristina și Tătaru Florin-Cristian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului