Prima pagină » Știri externe » Rusia trimite avioane suplimentare la baza din Armenia

Rusia trimite avioane suplimentare la baza din Armenia

Rusia trimite avioane suplimentare la baza din Armenia
Rusia a trimis mai multe avioane de vânătoare MiG-29 la baza aeriană Erebuni din Armenia, a anunțat un oficial militar rus, relatează Ria Novosti, în pagina electronică.

Rusia a trimis anterior la baza aeriană rusă de la aeroportul Erebuni, aflat în apropiere de Erevan, cel puțin 16 avioane MiG-29 Fulcrum, în cadrul acordului de cooperare în domeniul apărării încheiat de statele din Comunitatea Statelor Independente.

„Mai multe avioane MiG-29 au ajuns la baza aeriană rusă de la Erebuni și au fost puse în funcțiune”, a declarat colonelul Igor Gorbul, purtătorul de cuvânt al bazei, fără a preciza numărul avioanelor.

Rusia deține o bază aeriană în fostul aeroport civil din Erebuni începând din 1995. Aceasta face parte din baza militară de la Gyumri, de la granița Armeniei cu Turcia.

Citește și