Ce dăm azi

1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Adrian Cercelescu

Despre „Gândul 1”, ţin minte că scriam şi îmi dădeau lacrimile pe tastatură. Sus, constructorii încercau să transforme în redacţie o hală părăsită; jos stăteam noi claie peste grămadă – pui gemeni într-o găoace. Făceam coadă la calculatoare, ne lăsam rând. Care, cum termina materialul, ieşea pe un holişor sinistru, să elibereze locul. În sus şi în jos – scări, iar pe scări stăteau ai noştri cu telefonul la ureche şi hârtiile pe genunchi: „Bună dimineaţa, domnule ministru. Sunt Cutare, de la ziarul Gândul”. Gândul?! Era ciudat şi pentru noi. Despre asta scriam atunci, în mai 2005. Şi atunci, şi acum, sunt sigur că dacă n-am fi avut nici găoace, nici holişor sinistru, nici trepte, am fi putut face „Gândul 1” în stradă.

M-am aşezat în faţa laptopului să scriu despre „Gândul 1000”. De fapt, despre cele o mie de Gândul. 1000 de şedinţe de machetă în care ne-am sfătuit, ne-am contrazis, ne-am certat, ne-am tăvălit de râs – totul pentru a rezolva întrebarea vieţii noastre de ziarişti: „Ce dăm azi?” 1000 de zile în care ai noştri au îngheţat ori s-au topit pe teren. 1000 de zile în care unii dintre ai noştri au rămas, unii dintre ai noştri au plecat, unii dintre ai noştri au murit. Acum o mie de zile, Nae Militaru scria pe tocul ferestrei, pentru că nu avea unde să scrie. În răstimp, privea undeva peste rambleul căii ferate din spatele Casei Scânteii. Acum priveşte peste noi, de undeva de Sus. Asta înseamnă „Gândul 1000”. A fost motivul pentru care nici nu am vrut să scrie despre sărbătoarea noastră mărimile acestei zile în care am împlinit o mie de Gândul. I-am invitat să scrie pe fraţii din presă. Cu mulţi dintre ei ne sfâşiem pe piaţa îngustă a publicaţiilor care luptă pentru existenţă îmbrăcând idei. Dar tot sunt fraţii noştri. Ei ştiu ce greu îţi atârnă în cârcă o mie de ziare.